Oamenii se uita! Ar trebui sa fie o propozitie de final si nu una de inceput, dar am vrut sa imi declar punctul de vedere inca de la inceput.
Nu este vorba numai despre desincronizare, desi este o teorie pe care mi-am dezvoltat-o in timp si cred cu tarie in beneficiile si abateriile sale.
Scene de genul „nu pot trai fara tine” „tu esti totul”, „fara tine viata mea nu ar avea sens” sunt doar sintagme, spuse in handicapul creierului de a actiona inaintea corzilor vocale, si astfel se naste falsa dependenta si importanta incomensurabila pe care ne-o atribuie altii.
Imi place sa cred ca povestile mele survin unor experiente, indiferent de natura lor, dar mai presus de toate reale.
Memoria tactila pe care credeam ca nu o voi pierde niciodata, mi-a jucat feste de-alungul anilor. Managierile unor „ei” care au trecut precum o adiere de vant prin viata mea, care erau atat de prezente intr-un demult apus, astazi isi regasesc amintirea doar in cuvinte si nicidecum in simturi. Am inchis de atatea ori ochii strangand pleoapele atat de tare incat au lacrimat, sperand sa capturez o atingere, acum oarecare, un sarut, o privire, un gest, am sperat ca se vor duce toate in cate o cutiuta din acea frumos pictata, si se vor aseza pe un raft numit Momente. Am uitat sa le reimprospatez cu o reflectarea tracatoare, intrucat multe din ele m-au durut dupa ce am deschis ochii, si astfel s-au pierdut; explicatia?! ma gandesc ca sistemul de inchidere al cutiilor nu era suficient de tare evoluat si astfel continutul s-a evaporat.
Oamenii vin si pleaca. Sunt ca alimentele, unele alcaline, care nu provoaca durere corpului, sunt bine tolerate de acesta, fac bine organismului, il hranesc, ila juta sa se dezvolte, sa actioneze la capacitatea lui maxima; si sunt acele alimente acide care ne fac rau inca de la prima gustare, ne provoaca dureri, in special dupa ce ne-au parasit, ne agita si lasa organismul mai mult mort decat viu, insa gustul...forma...lor nu se compara cu nimic...sunt atat de atractive incat nu ne putem abtine sa nu le avem, sa nu le gustam, sa nu ne provoace dependenta si sa nu simtim ca totul s-a sfarsit odata ce s-au terminat.
Oamenii se uita. Suntem alcatuiti din momente. Acum, dupa cateva relatii, nu pot spune ca au trecut ani peste noi ci mai degraba momente. Nu imi mai amintesc vocea unora, rasul lor, somnul, felul in care se trezesc , felul in care m-au iubit...imi amintesc doar momente. Si ce bine ca nu imi mai amintesc; acum vreau doar liniste, il vreau doar pe el, doar somnul, rasul, tristetea si bucuria lui.
Clipe, totul in mintea mea este un imens colaj in care sunt prinse poze cu o alta mine. De parca cutiile s-au topit in cateva momente si au alcatuit o plansa cu cate 2 oameni care au s-au uitat desi au existat momente in care parea ca lumea s-ar sfarsi daca ea ar pleca.
Minciuni...
Si ce bine ca sunt minciuni. Dar ce greu mi-a fost sa inteleg ca sunt minciuni si ca totul nu este decat o chestiune de „cat timp”. In general peste 1 an.
