Mara.

ajung in sfarsit sa scriu si sa descriu bucuria nasterii si a maternitatii.
Ne-am trezit intr-o sambata dimineata, bine-dispusi, eu mult mai calma decat de obicei desi toata perioada celor 9 luni am incercat sa fiu cat pot de calma de aceea vizitele in Racadau au fost destul de rare :). Ne-am imbracat, mi-am facut un mic bagaj cu necesarul de la eva in care am pus niste absorbante, niste desuuri mai mari - gen bunicuta- body-ul Marei pe care il cumparasem de la un Targ din Bucuresti "Nascut in 2011" ceva cosmetice si cam atat.
Am avut acolo mancare- pe atunci eram ovo-lacto-vegetariana acum fiind vegan; asadar nu am dus lipsa de nimic. Apa mi-a adus Paul de cateva ori de pe hol pentru a fi mereu hidratata si burtica fara probleme.

Am deviat..asadar am plecat de acasa, sotului ii era foame; am oprit vis a vis de Policlinica cu plata, aporape de Agriselor, si l-am asteptat pe Paul sa isi ia o shaworma, de ea avea el pofta..micutelul de el si pofetele lui :). Am asteptat sa termine mancarea, si desi era ora 11-12 caldura ne dobora pe amandoi, noroc cu umbra masinii care mai tempera arsita lui Iulie, 23. Am plecat cu forte proaspete- cel putin au fost pana cand mi-am dat seama ca isi luase shaorma cu usturoi desi mie imi facea groaznic de rau numai mirosul insa el cum spuneam, avea poftele lui.
Am ajuns la Eva undeva la 12.50 eu urmand sa fiu internata la ora 13. Am ajuns, m-au primit foarte bine, si ne-au sugerat sa mergem la etaj unde va avea loc pregatirea. Dupa o analiza atenta a zonei intime, s-a dat acordul ca sunt numai bine si am inaintat catre rezerva mea, intr-o camasa de unica folosinta primita de la ei, cu sacosica si cu sotul de manuta :).
Ne-am facut comozi, am probat televizorul, si am inspectat incaperea ce era curata, mare, aerisita si cel mai important era umbroasa. Asa au trecut cele 3 ore pana cand dl.doctor a decis ca este timpul sa trecemla urmatoarea etapa.
In rezerva mea a mai venit nasa Marei, Alice care era mai emotionata decat mine. Mi s-a facut un TNS pentru a vedea contractiile- desi nu era cazul- si inima bebelusului ritmul ei si bataile. Totul era ok, spre fericirea mea!
Ora 16 a venit..dl doctor m-a primit in sala de operatii.
Ah!am uitat sa precizez ca in intervalul de asteptare o dna anestezist a fostcea mai mare alinare a mea si m-a uns pe suflet calmul vocii ei si linistea pe acre o emana- am stiut ca viata noasta este in maini bune si intr-adevar asa a si fost!
Am fost dusa in sala de operatii, mi s-a facut anestezia in coloana vertebrala, o senzatie pe care din pacate probabil ca o voi retrai desi este fara cuvinte, parca dintr-o data trupul nu-ti mai apartine si te poti dedubla uitand-te cu ironie la corpul care zace neputincios de greu pe masa de operatie.
A venit si dl doctor care a inceput operatia. Citisem ca prin cezariana copilul iese destul de repede, 15 min insa operatia propriu zisa va fi dupa ce copilul va fi scos, insumand r5 minute in total, excat asa cum a si fost.Dl Cezar ca la carte :)
Asteptam infrigurata momentul in care ma va taia insa nu am simtit absolut nimic de acest fel, pur si simplu am simtit ca se umbla prin mine; auzeam absolut tot ce se discuta in cadrul operatiei si ma minunam de grozaviile pe care le scotea impunatorul meu dosctor din gura; mi-l imaginasem cu totul altfel insa stiu ca ma minunam la fiecare dialog pe care il avea cu celalalt doctor, o fata tanara cu ochelari - insa dupa anestezie nu am retinut absoult nimic din discutiile de acolo...ce pacat!stiau ei ce stiau!
Si dintr-o data am auzit ca au scos bebelusul si tot asteptam sa planga, semn ca este sanatoasa si numa deodata..aud mwa mwa si liniste...de la nastere era cumintica, un ingeras pe Pamanat!
Mi-a spus dl.Cezar ca te voi vedea imediat insa trebuie sa te curete si sa iti faca taleta si sa iti verifice semnele vitale; am avut parte de un alt super-doctor Baciu care este un inger batran care s-a purtat cu tine divin!
Dupa lungi asteptari, te-am vazut pentru prima data! Doamne ce minune! am plans de fericire desi primele lacrimi le-am pierdut in momentul in care ai pland la iesirea din burtica! Erai acolo!

Te-am vazut frumusete...erai o scumpa, piele fina, rozalie, cu ochii inchisi, si cuminte tare. Erai atat de mica...
Scorpul APGAR - 10; dimensiune la nastere 50 cm; greutate- 3,000 Kg. O FETITA PERFECTA!

Insa bucuria maternala a venit abia dupa 2-3 saptamani, cand au trecut baby-blues- urile si toate toanele si am constientizat ca avem o fetita pe nume MARA care ne va lumina fiecare secunda din viata noastra de atunci inainte! si pana azi, cand ai 24 de saptamani, 31 .12.2011 asa a si fost!

Doamne, iti multumim!
Te ador, Mara!

cand crezi ca nimic nu te mai poate surprinde...

...se intampla minuni. Am tot auzit oameni zicand ca pana nu traiesti acest lucru, nu crezi si nu simti. Nu m-am increzut niciodata in vorbele lor, considerandu-ma superioara, emiprica si gandindu-ma ca ei toti sunt niste simpli care nu isi pot analize simturile, trairile si traiesc viata din inertie fara sa se opreasca si doar sa respire cateva secunde, sa isi constientizeze functia propriilor plamani si ritmul in care ei respira fara a trai in adevaratul sens al cuvantului.
Si iata ca m-am inselat din nou; superioritatea mea nascuta din nimic concret si fara vreo baza reala, mi-a dat peste nas si mi-a oferit cea mai frumoasa traire de pana acum, traire incomparabila cu nimic anterior, traire ce pare jignire daca as incerca sa o descriu in cuvinte, minimalizandu-i efectul prin simple vorbe. Dar am simtit ca Dumnezeu exista in acele momente si inca de atunci il simt tot mai aproape. Am fost binecuvantati fara sa stim, fara sa ne fi dorit prea mult, fara sa ne straduim. Ce miracol! sunt atat de recunoscatoare incat as putea sa inmoi in lacrimi toate rautatile mele si ale lumii care ma inconjoara.
Este o fiinta absolut divina, roz, catifelata, blanda, gingasa, si nu mai imi gasesc adjectivele supreme care sa o descrie. Este ceva ce merita trait, fara discutie! mai devreme sau mai tarziu; ar fi un mare pacat sa fim privati in aceasta viata de aceste sentimente fara margini, fara cuvinte, fara indoieli, neconditionate si mai presus de toate doar ale tale.
Multumesc din suflet

Ultima noastra zi in doi

emotiile m-au coplesit; am incercat in fiecare zi din saptamana aceasta sa imi astern gandurile si simtirile insa astazi mi-am facut curaj si o sa incerc sa scriu cateva randuri.
Incerc sa traiesc din plin aceasta zi, sa storc fiecare picatura din minutele ce tind sa se acumuleze pana la expirarea timpului petrecut in doi. Au fost ani minunati, frumosi, plin de iubire; misterul abia acum incepe asupra vietii noastre de cuplu, cum vom fi ca parinti? ne vom descurca? vom impartasi aceleasi principii in ceea ce priveste noua viata care va da totul peste cap?! pasesc cu teama in aceasta ultima zi si imi doresc ca privind in urma sa nu inteleg cum am putut trai pana acum doar in doi.
Am emotii...oare va fi intreaga?va avea tot ce ii trebuie unei fiinte omenesti? va fi sanatoasa? restul conteaza mai putin in aceste momente.
Au fost luni grele si lungi insa odata obisnuita cu aceasta noua forma a corpului, am facut tot ce mi-a stat in putinta sa fac totul sa para minunat, intrucat stiam ca va avea un termen de expirare. Mi-a facut o deosebita placere sa simt fiecare miscare a noii fiinte, sa simt fiecare sughit, fiecare tresarire si sa ajung sa imi iubesc parti ale corpului pe care nici nu le constientizam inainte.
Imi doresc ca viata ei sa fie plina de tariri, si bune si rele, sa aiba sufletul curat si usor iar la final sa ramana doar un zambet!
Mara, te iubim si abia asteptam sa te vedem maine.

eu sau tu?

Admit ca un film vazut recent m-a determinat sa scriu astazi; am tot amanat momentul, ma gandeam ca poate gandurile care imi vin de atunci in minte vor disparea si ma voi putea bucura in continuare de viata insa dialogul dintre cei doi mi se rostogoleste si acum in minte si cuvintele lor imi sapa adanc in suflet si ma fac sa ma transpun in situatia lor si nu vreau, nu mai vreau, am fost acolo, am fost fericita doar o scurta perioada dupa care totul s-a intunecat mult mai rau decat inainte si dupa o vreme a fost doar insorit ca si astazi. Ce ma determina atunci sa ma intorc? Nu as putea sa dau un singur raspuns la aceasta intrebare si oricat de tare m-as stradui nu gasesc o explicatie care sa satisfaca inclusiv intrebarile lui. Si totusi...oamenii inseala; intr-o fel sau altul, intr-un moment sau altul al vietii cu toti inselam, fie fizic, fie sufleteste; el spune ca este mai rau in al doilea caz ; l-am contrazis insa nu sunt pe deplin constienta de taria argumentelor mele. Inselam atunci cand consumam fizic un act de atractie carnala care pune stapanire pe noi intr-un moment mai putin solid al relatiei noastre sau inselam atunci cand purtam in suflet amintirea vie a unei foste mare iubiri, denumita in asa fel doar datorita fapului ca relatia nu s-a consumat pana la final si reprosurile si cuvintele urate nu au apucat inca sa fie rostite?

Ce doare mai tare? Vina purtata de unul dintre parteneri ca a trait un orgasm de cateva secunde cu cineva nou, ca a atins pielea altei persoane si s-a contopit cu un strait pentru cateva minute dupa care dezgustul si rusinea si-au facut aparitia precum si cuvinte de genul”acest lucru nu se va mai intampla niciodata” ? – desi consider ca prima data este cel mai greu sa faci un lucru; dupa care odata trecuta o granita nu ar mai avea aceasi putere de semnificatie;

sau poate vina o resimte mai tare cel care se trezeste in noptile de vara cu gandul ca viata ii este atat de frumoasa si linistita, ca visele i s-au implinit dar oare ce face “el/ea?” oare ii este bine? Oare gandurile lui/ei se mai indreapta catre mine?; cel care atunci cand lucrurile i se complica in viata, in momentele in care apar ceva probleme gandurile ii fug catre clipele de liniste si fericire de scurta durata pe care le-a trait cu acel altcineva, cand problemele nu ii atingeau si totul parea mirific? Cine inseala mai tare? Orgasmul de cateva secunde sau amintirea din suflet care rabufneste la intervale neregulate de-alungul vietii? O noapte sau clipe permanente in decursul vietii? O dovada vie a actului sau sentimente bine ascunse, pastrate cu sfintenie astfel incat celalalt sa nu banuiasca absolut nimic?

Ce ne tenteaza sa mergem in aceasta directia cand totul poate fi atat de simplu? Oare tocmai asta? Pentru ca lucrurile sunt asezate, ca exista stabilitate, echilibru, iubire...si avem nevoie de nesiguranta, de un foc de paie? De reconfirmarea si resuscitare unei iubiri trecute doar pentru a avea un moment de iesire din rutina care acum catva timp i s-ar fi parut Raiul pe pamant? De ce suntem atat de egocentristi? De ce ranim atat de tare? De ce avem nevoie de reconfirmari ? as vrea sa ma retrag undeva si sa fim doar noi si atat, sa nu fiu tentata de alte lucruri efemere care nu ne fac decat rau amandurora intr-un fel sau altul. Acum promit sa nu insel niciodata si el la fel dar oare asa sa fie intr-adevar ?

Oare nu vor fi nopti in care nu voi putea dormi? Sau el nu va curtat de vreo aparitie inabordabila , tentata sa uite de orice pentru o noapte? Oare nu voi mai trece pe langa ramasitele unei vechi povesti? Oare drumurile noastre nu se vor mai intersectia vreodata? Oare , oare...pasesc cu teama in aceasta nebunie a vietii in 2, 3, 4...

te adoram

Te ating cu teama, mi-e frica sa nu cumva sa te ranesc oarecum.
Data trecuta mi-a spus ca ai capul mai mic in comparatie cu corpul, si m-am speriat. Oare nu te dezvolti normal? Oare va fi ceva in neregula? Oare nu te vei putea naste, nu vei avea o viata normala? Mi-e atat de teama pentru ca stiu cat de mica esti si singurica acolo; stiu ca e cald si bine insa cu siguranta la noi in brate va fi cel mai bine si mai cald. Daca ai stii cat de mult te iubim si nici nu te cunoastem inca; fiecare te imagineaza in felul sau si cu siguranta pana acum ai vreo 20 de chipuri toate frumoase si feminine, si toata lumea ma intreaba numele tau. Sper sa iti placa ce am ales noi pentru tine.
Imi place cand te simt miscandu-te, cand incerci sa ne comunici si sa fii alaturi de noi; probabil si tu esti curioasa sa ne cunosti, sa vezi cum arata parintii tai, cu cine semeni si cine te iubeste mai mult. Un lucru este sigur:ai un tata care te adora. Nici nu ma mai atinge de frica sa nu ti se intample ceva. Imi doresc atat de mult sa avem o familie fericita, sa ne iubim si sa radem mult.

Abia te asteptam, dar inca sa mai stai sa te faci frumoasa si bucalata si iubitoare ca tati si ca mine .
Te iubim

distrugator de parole

Nu am crezut niciodata despre mine ca as putea fi hacker sau mai bine spus, un mic distrugator de parole; si totusi ieri, impinsa de curiozitate am facut un lucru pe care il regret; as fi vrut sa nu aflu anumite lucruri poate niciodata; le banuiam insa stiam ca poate exista un procent care sa dovedeasca ca nu sunt adevarate; si totusi nascuta cu acest defect de caracter in cele mai multe cazuri, curiozitatea m-a adus intr-o stare in care am raspuns la 2 intrebari de parca ar fi fost vorba despre mine, cu atata usurinta incat mi s-au parut de-a dreptul hilare pentru cineva ajuns la varsta maturitatii.
Am accesat si m-am intors in timp, in urma cu 5-6 ani si am descoperit lucruri gandite, simtite despre mine, venite de la o terta pe care nu o cunosc, nici nu o voi cunoaste niciodata si totusi vorbea despre mine cu o usurinta si vorbele, numele meu, toate alunecau atat de firesc pe pagina lui personala; era de parca m-ar fi cunoscut, simtea pentru mine, ma cunostea si totusi nimeni nu stia absolut nimc din ce era in mine, din ce traim si din ce mi-as fi dorit.
Nu m-am simtit niciodata obligata fara de nimeni sa traiesc intr-o relatie care nu mai are viata, si totusi ea exact asta facea; implora iubire..mi s-a parut atat de trist...iar masca pe care o afiseaza spune cu totul altceva si cand incepe sa vorbeasca curg numai lucruri murdare si grele si care nu au nimic de-a face cu iubirea; cel putin in opinia mea. Iubirea ar trebui sa nu se povesteasca, sa nu se scrie pe mailuri, sa nu tina seama de alte persoane, de alte iubite/iubiti, ar trebui doar sa mocneasca si sa arda si sa se traiasca si sa nu mai inceteze niciodata. Si totusi ajungem din nou singuri, goi si cu un regret amar ca nu am facut tot ce ar fi trebuit.

Citind cele cateva randuri mi-am intarit ideea, opinia mea despre el; chiar este asa cum nu am vrut niciodata sa accept. Chiar este dual, nu este doar in capul meu; chiar este mincinos, si nu glumet, chiar este parsiv si lacom, si nu pasional. Toate calitatile pe care i le atribuisem s-au transformat ieri mai viu ca niciodata in defecte, rautati si lipsa de caracter si personalitate.

luni, 18.03

fluturasi in stomac...pentru prima data dupa multa vreme
si sunt ai mei, doar ai mei. Ce minune!

zigotul

Cand am aflat vestea primul impuls a fost: ce ma fac?! ce ne facem? dupa care m-am surprins zambind; chiar daca era ceva cu totul neasteptat m-am bucurat ca s-a intamplat asa si eram incantata de mine. Nu credeam ca sunt atat de fertila si pragatita din toate punctele de vedere pentru a primi inauntrul pantecelor mele un bebe.
Si uite ca au trecut vreo 15 sapatamani de atunci si burtica incepe sa prinda contur.
Avea deja vreo 8 saptamani cand am fost la doctor si totul era minunta, nu aveam niciun simptom, chiar ma bucuram ca e atat de usor.
Primul lucru care m-a alertat a fost ca am mancat pe nerasuflate o cutie intreaga de bomboane Rafaelo, bomboane cu cocos. Atunci am stiut ca ceva se intampla.
Primul consult la doctor, eram atat de emotionata, nu stiam ce va spune, daca este sau nu sarcina, daca este sau nu in regula, daca o sa pot avea bebe..dar toate aceste temeri au fost spulberate atunci cand doctorul ne-a arata prin intermediul ecografului un punctulet negru, situat fix in centrul uterului - ceea ce este de bine, am aflat ulterior, inseamna ca e fixat bine. Am simtit un fior minunat cand ne-a spus ca vom deveni parinti.
Apoi au urmat vreo 6 saptamani de chin; nu suportam niciun fel de miros, ma deranja tot ceea ce facea el, cum miroasea, cum ma atingea, nu suportam sa fiu atinsa nici cu un fir de par; eram foarte sensibila si aceasta a fost perioada in care am plecat in America unde au fost cele mai grele zile din viata mea pana acum; jur solemn ca asa a fost. Rau dimineata, nu puteam manca mai nimic, rau la pranz, rau seara, racita, febra, frig, oameni care vroiau in permanenta ceva de la mine, sau vroiau sa vorbim; am trecut prin niste schimbari foarte mari pana cand corpul meu a facut cunostinta cu punctuletul negru si au ajuns ei la un conses ca pot coexista bine dar sa fie pe o perioada determinata, cam 9 luni :)

A 2 a ecografie deja ne arata un bebe aproape uman, care isi misca manutele si piciorusele si care e vesel ca ne vede. la 15 saptamani am schimbat doctorul si acum acesta e doctorul meu preferat fiindca ne-a anuntat ca vom avea o fetita sanatoasa, cel putin pana in acel moment si ca totul se dezvolta normal.
Acum la 17 saptamani astept sa ii simt primele miscari, am burtica rotunjita, nu e foarte mare, am luat 5.5 kg pana acum in greutate si astept cu nerabdare sa ne cunoastem fetita al carei nume este inca invaluit in mister, chiar si pentru noi.