Viata in chirie

Cu primavara prin vene, ma trezesc adiata de o superficiala raza de soare, deschid ochii, zambesc si incerc sa blochez toate gandurile care imi vin in minte pentru a ma mai putea bucura chiar si pentru cateva secunde de acel moment doar al meu. Dupa ce inspir adanc si incerc sa imi amintesc cum am adormit, ii zambesc si lui. Ii zic buna dimineata, uneori doar in gand pentru a nu tulbura linistea de pe chipul lui ravasit de mainile mele pofticioase si curioase sa atinga fiecare particica din el. Il invidiez putin… sunt o persoana matinala…eu ador dimineata, este momentul care ma linisteste dupa confruntarea cu venirea noptii. Acum devin constienta de toate lucrurile ce ma inconjoara; lucruri ale mele doar prin inchiriere si nu prin apartenenta, lucruri de care nu ma leaga niciun sentiment, niciun fior..nimic…probabil ar zambi toate daca ar fi ale mele.
Primul gand se refera la un ritual ideal de mic dejun, ideal ce nu s-a materializat inca…dar sunt optimista. Visez la o dimineata insorita de inceput de vara, inceputa cu soaptele marii inca adormita, intr-o gradina ce sta sa izbucneasca de atata verde, la o masa de inaltime medie, incarcata cu toate deliciile culinare adorate de mine si de El. Parul meu sa se rasfire usor, adiat de briza marii din apropiere, si sa ii simt parfumul adus de mare prin toti porii, sa il privesc si in ochii mei sa se citeasca: acesta este un mic dejun amestecat cu lapte si dragoste; El sa imi mangaie privirea cu un zambet ce tradeaza placeri din noapte, invelite in miere si sa gustam unul din sufletul celuilalt, constatand cu surprindere ca nu exista diferente si pe masura ce ne potolim foamea, creste dorinta de a intregi faramiturile din noi.
Ziua isi urmeaza cursul obisnuit, cu indatoriri sociale culmulate cu obligatii materiale, insa melodia ce imi invadeaza fiinta spulbera orice urma de oboseala sau tristete si simt ca dimineata este momentul ce imi guverneaza intreaga zi. Gandul ca exista un loc in care ma simt in siguranta, si acesta nu e nici pe departe locul caruia ii zic casa, ca exista un El care imi stia numele insa nu si pe mine, ca exista zeci de momente in care am senzatia ca voi cadea in gol si am stomacul locuit de mii de fluturi multicolori, ca nu va mai trece prea curand o zi in care sa nu rad, toate acestea ma fac sa ma intorc la viata mea inchiriata si sa ii multumesc ca a primit acest chirias.

Imi vine sa desenez numai inimioare...

Love me when I least deserve it ‘cause that is when I need it most

Simt ca as putea deveni imuna la durere - ar fi crunt. M-am obisnuit cu durerea, ii stiu slabiciunile, i-am gasit avantajele, ma cunoaste bine si stie cum sa puna problema, eu o accept si o primesc cu bratele deschise in viata mea chiar daca a trecut ceva timp de cand nu m-a mai imbratisat; stiu ca nu ma va trada, ca se va intorce mereu la mine dar oare mai stiu sa o provoc sa mai stoarca inca o picatura din mine si sa imi sangereze sufletul?
Au fost zile in care am trecut de la soare, flori si cumulus la o atmosfera cu aer de hotarare. Sunt multumita ca simt ca am evoluat si ca pot face lucruri despre care doar speram initial; stiu ca pot sa ma descurc singura, stiu ca nu depind de nimeni si ca este strict alegerea mea sa impart clipe si momente cu El. Ma fascineaza sentimentul…cu cat ma simt la libera cu atat vreau sa fiu mai atasata de El. Sunt momente in care realizez ca ce traiesc este mai bun decat in visele mele. N-as vrea sa se termine vreodata, dar e placut si sentimentul ca viata e frumoasa si suntem oricum nevoiti sa mergem inainte, indiferent de ce se intampla in jurul nostru.

Dialog

- Nu intelegi ca sunt dificil? Nu ma poti schimba…
- Nici nu vreau…
- Asa sunt eu si gata. Fie iti convine, fie nu; asta sunt, nu pot mai mult de atat…ar fi mai bine sa ne indepartam
- Dar eu nu vreau asta…nu spune asta, te rog…te iubesc
- Crezi?
- Da, sunt convinsa.
- De ce m-ai iubi? Daca sunt asa cum zici ca sunt…ca nu sunt bun de nimic
- Stii ca nu e asa…simt ca ar fi o mie de motive pentru care ti-as raspunde de ce te iubesc si uite acum nu imi vine nimic in minte…asa simt eu ca te iubesc
- Inseamna ca tot fac si eu ceva bine
- Iubitule…esti minunat…mai ales dimineata cand soarele se joaca pe fata ta si tu pari ca nici nu exista desi fata ii este luminata si ma intreb ce nuanta vor avea avea ochii tai de indata ce ii deschizi…uite, poftim, de asta …te iubesc pentru ca reusesti sa ma faci curioasa chiar si atunci cand dormi si tu nici nu stii.

Au trecut ani....

De dimineata ma chinuie intrebarea clasica de la interviuri: cum si unde te vezi peste 5 ani. Am incercat sa ma imaginez in diferite situatii, locuri, cu oameni, fara oameni; mi-am facut mai multe scenarii. Am ajuns la concluzia ca cel mai important moment este dimineata. Este momentul definitoriu pentru viata mea. Asadar voi incerca sa ma raportez la acest moment al zilei.
Ceea ce ar fi prea frumos ca sa se adevereasca sau chiar daca printr-o minune s-ar adeveri probabil as considera ca fiind ceva normal si nu as mai stoarce si ultima farama de placere; asadar viata mea peste 5 ani ar putea consta intr-o relaxare spirituala provenita din linistea pe care ti-o ofera valurile marii dimineata lovind in stanci…asadar trebuie sa ma regasesc intr-o zona in care marea este aproape, clima sa fie blanda dar Craciunul sa fie inecat de zapada.Fiecare dimineata sa ma gaseasca dormind intr-un pat imens, imprejmuit de ferestre in locul peretilor si marea/plaja/padurea/ sa ma trezeasca cu sunete ce le definesc. Primul lucru pe care imi doresc sa il vad dimineata este El, de cele mai multe ori prins intr-un somn linistit. Sa ne cunoastem demult dar sa am in continuare neliniste cu privire la felul in care arata fata mea atunci cand sunt primul lucru pe care El il vede. Imaginea de pe noptiera sa ne infatiseze intr-un moment in care fetele tradeaza sentimente ce au inflorit in timp si sa ne lege o poveste a carei tema sa imbine armonia cu iubirea; nu compromisul. Sa imi indulcesc ziua cu sarutul lui si cu vocea somnoroasa care imi sopteste buna dimineata. A venit si fiica noastra langa noi; probabil a auzit ca ne-am trezit.

Ce va fi mai mult decat probabil, si imi este teama si voi incerca sa fug de cate ori voi realiza ca ar putea sa se intample- consta intr-o dimineata care ar arata astfel: sa ma trezesc impartind acelasi pat cu un El despre care am uitat motivele ce m-au facut sa cred ca sunt indragostita, si primul lucru care imi vine in minte sa fie intrebarea-ce caut eu aici? Ma uit imprejur, caut o scapare, m-am uitat, te-am uitat, am ramas in urma si tu m-ai pierdut undeva pe drum.

Tot ce pot sa fac este sa incerc sa nu ajungem acolo; dar cum am putea? Cum putem evita rutina? Cum putem evita sa ne saturam unul de celalat cand simt ca am nevoie de tine tot mai mut in fiecare zi si mi-e teama si sa gandesc asta? Cum putem sa ne ajutam sa ne pastram mereu proaspeti si insetati de noi? Cand mie imi este sete si dor de tine, cand vreau sa te regasesc in tot ceea ce fac?! Cum pot sa imi calmez inima si sufletul, sa le linistesc, sa le alin, darunidu-te pe tine…dar nu pot cate putin, crede-ma mi-e imposibil…am un organism care cere totul sau nimic, care nu se multumeste cu picaturi si care se inseteaza pe masura ce este alimentat? Vreau sa am totul dar sa ramana de fiecare data inca ceva…si inca ceva…si apoi…inca ceva …mereu…in fiecare zi..pana cand ma voi trezi intr-o camera cu pereti de sticla si cu marea aproape…

Oare vom putea?

Stare de relatie

"Not believing it could begin and end in one evening"

Mi-e teama de seara aceasta. Mi-e teama de raspunsurile pe care le voi afla. Nu stiu daca sunt pregatita sa stiu cum este el cu adevarat. Am crezut ca e adevarat asa cum am vrut eu sa vad si sa cred. Un singur cuvant si intreg conceptul s-a daramat. E oare posibil sa existe o stare de "relatie"?! sa denumesti o stare care inglobeaza atatea trairi,emotii, priviri, sarutari...la o simpla stare de a fi impreuna cu o ea oarecare? sa fie atat de simplu si sa ma fi autoeducat sa cred ca eu sunt rezultatul privirii lui in care sunt momente in care ma vad pe mine?! pare ca se zdruncina un nou mit...sa fie oare doar o repetare mai frumos deghizata a trecutului? sa nu fi insemnat nici macar o individulitate? nu stiu daca vreau sa stiu...inca nu acum...inca mai vreau sa ma imbat cu dragostea ce trece din mainile lui in tot corpul meu alintandu-mi toate elementele interne.
Mi-e teama din nou de viitor. Probabil il iubesc...doar atunci m-as teme pentru viitor.

Si atunci ce pot sa fac? pana acum am fugit de fiecare data cand am crezut ca iubesc...ce pot sa fac?!