Simt ca as putea deveni imuna la durere - ar fi crunt. M-am obisnuit cu durerea, ii stiu slabiciunile, i-am gasit avantajele, ma cunoaste bine si stie cum sa puna problema, eu o accept si o primesc cu bratele deschise in viata mea chiar daca a trecut ceva timp de cand nu m-a mai imbratisat; stiu ca nu ma va trada, ca se va intorce mereu la mine dar oare mai stiu sa o provoc sa mai stoarca inca o picatura din mine si sa imi sangereze sufletul?
Au fost zile in care am trecut de la soare, flori si cumulus la o atmosfera cu aer de hotarare. Sunt multumita ca simt ca am evoluat si ca pot face lucruri despre care doar speram initial; stiu ca pot sa ma descurc singura, stiu ca nu depind de nimeni si ca este strict alegerea mea sa impart clipe si momente cu El. Ma fascineaza sentimentul…cu cat ma simt la libera cu atat vreau sa fiu mai atasata de El. Sunt momente in care realizez ca ce traiesc este mai bun decat in visele mele. N-as vrea sa se termine vreodata, dar e placut si sentimentul ca viata e frumoasa si suntem oricum nevoiti sa mergem inainte, indiferent de ce se intampla in jurul nostru.
Look at me!
RăspundețiȘtergereDurerea nu iti este atribut si nu te caractezizeaza...este un mod fericit al tau de a te proteja de raul iminent...desi nu e cazul.
Inteleg cu cat iubesti in mai multe dimensiuni cu atat mai mult are insemnatate ceea ce simti.
Intr-adevar e fascinant sa fii indragostit si sa iubesti un sentiment unic care te elibereza si te incatuseaza in acelasi timp...pana iti dai seama ca sentimentul de incatusare este mai puternic si vine la pachet cu multe riscuri si dezavantaje.
Dar nu-i nimic pentru ca totu-i trecator...