jumatate

Am trecut de jumatate si totusi ma simt la fel de inutila ca la inceput Mi-am dorit din toata inima sa ajung cu ajutorul ei sa il inteleg si pe el si pe ei; dar mai presus de toti sa ma inteleg. Si parca m-am adancit mai mult in bezna; cu cat stiu mai multe, descopar informatii noi, cu atat mai goala ma simt. Caut alternative fiabile; insa nimic nu pare promitator. Acum stiu lucruri despre care doar banuiam ca cineva trebuie sa le fi studiat; acum stiu cum sa ma analizez si sa ma critic ins anu stiu concluzia, recomandarea, pasii pe care trebuie sa ii urmez; am un diagnostic dupa atata timp insa reteta a ramas la ei, nu la mine. Si acolo e mereu duminica. Oare in jumatatea ce mi-a ramas voi descoperi cheia? sau voi ramane cu siragul in mana cautand-o pe cea potrivita timp de cativa zeci de ani? Mai bine dorm; dar nu pot nici asta sa ma fac; am aflat de unde vin visele si in mod clar stiu ce voi visa si atunci prefer sa raman treaza, chiar daca sangele imi invadeaza globii oculari si ma apasa atat de tare incat clipitul devine o adevarata binecuvantare.Dar nu vreau sa dorm. Vreau sa descopar solutii. Vreau cheia si reteta si nu mai deranjez.

Vorbe sau cuvinte?!

Ziua de ieri m-a facut sa revin...a fost o zi buna
Chiar citind blogul ei si facand conexiune cu comentariile lui mi s-a declansat o intrebare pe care mi-am pus-o si eu de multe ori insa nici pana astazi nu am gasit raspunsul. Ma consider a fi un amalgam de introversie si extraversie, doza depinzand de situatie si oamenii cu care intru in contact si sentimentele pe care acestia le nasc in mine. Astfel nu inteleg de ce coexista in mine individualitati atat de diferite. Probabil Eul meu este in concediu prelungit, cu o bere in mana privind indelung la valurile marii agitate.
Cand scriu simt o placere imensa; imi doresc sa ma expun asa cum sunt, cum gandesc, cum simt; fara ocolisuri, fara mascara sau blush. Doar eu si atat; simt ca am o mie de prieteni si toti se simt bine si imi zambesc asteptand cu nerabdare urmatorul rand. Cand ma arat lumii si ies la o cafea, pe langa machiaj, am nevoie de o masca si multe straturi de haine dar si rabdare pentru a le asorta. Atunci cand vorbesc ma gandesc de 2 ori inainte sa scot sunete, cand scriu gandesc si atat. Atunci cand verbalizez in sinceritatea mea omit intentionat anumite aspecte, sistemul meu de aparare intra in alerta ori de cate ori intrevad un gest ciudat, o mimica mult prea expresiva pentru continutul vorbelor mele. Si uit de mine. Cand scriu e liniste; pot sa imi aud inima batand, sa imi vad degetele iar ereditatea nu mai conteaza.
Nu cred ca as putea vorbi niciodata asa cum scriu. Imi iubesc cuvintele asternute pe foaia Word dar sunt nelinistita cand acestea se aud intr-o incapere.
Mi-ar placea sa traim tot intr-o vreme in care accentul s-ar pune pe scrisori; probabil de aceasta prefer sms-urile si nu convorbirea telefonica. Ador scrisorile, pe langa analiza grafologica, pot simti parfumul expeditorului; simt ca ii pot simti ritmul inimii in functie de modelarea caracterelor, ii pot resimti nelinistile, anxietatea, iubirea sau indiferenta. Acum cu tehnica totul este liniar, totul este depersonalizat; ca si cum mesajul ar reveni de la un numar necunoscut; iar atunci nu era nevoie sa fie scris nici macar plicul si as fi stiut...
Mi-e dor
Pe de alta parte, probabil asa este mai bine; ne putem ascunde mai bine chiar si vara cand nu purtam atatea haine. Ne putem ascunde si intr-o incapere cu 4 pereti si intr-o campie deschisa. Acesta este viitorul. Eu vreau sa imi educ copii altfel, cu riscul ca ea sa devina in 20 ani printre singuri 10 oameni care intretin salariul postasului.
As da oricat sa resimt in cutia postala bucuria unui plic nesemnat si nu o revista de Kaufland.
But that's just me!