Sete de el

Mi-e sete in permanenta de cei capabili; de cei care au reusit sa isi urmeze idealurile si nu numai ca au stiut ce vor, dar au facut tot ce le sta in putina spre a-si urma visurile, orbecaind prin tunelul nesigurantei cu o simpla lanterna, fara vreo certitudine ca vor descoperi lumina la finalul misiunii.
Am o pofta nebuna de a ma imbiba cu ambitia, determinarea si spiritul de lupta al celorlalti; imi doresc sa fiu si eu asa, stiu ca pot dar uneori simt ca nu am stiut de unde sa incep. Stiu ca ei detin cheia menita da dezlege toate portile neajunsurilor, care se reflecta atat in ziua de maine cat si in juramintele ce ni le facem atunci cand iubim.
Atunci cand ii vad hotararea, ambitia si pofta de a reusi aprinzandu-se in ochii lui, verzi in lumina diminetii, stiu ca am suficienta hrana pentru a-mi satisface cel mai pervers apetit in materie de progres. Cand privirile ni se intalnesc si prefigureaza un plan in miniatura pentru viitor, simt ca ard tacit si indelung iar energia degajata imi va alimenta toate poftele ce nutresc in subconstientul meu.
Incerc sa il savurez portionat, insa spiritul gurmand din mine isi doreste sa infulece toata specialitatea; si atunci incepe lupta; ma folosesc de toata munitia, recurg la tactici neloiale, ma contrazic cu mine si incerc sa ma amagesc ca voi avea si maine si poimaine si peste 10 ani daca voi invata sa imi astampar apetitul de el. Simt ca as putea sa ii inghit toata energia fara sa ma gandesc o clipa. L-as savura fara garnitura, care doar i-ar ruina aroma si l-as elimina doar dupa ce as secatui tot ce reprezinta el.
Mi-e pofta de el in fiecare zi mai mult si este singurul fel pe care l-as degusta la orice ora din zi si din noapte.

Noi

Seara, ocean, nesiguranta, trandafir rosu, vin sec, o noapte linistita si noi incercand sa risipim orice urma de incertitudine…

O luna mai tarziu, dimineata, sunetul marii, micul dejun cu dragoste, privirile noastre pline de noi si de incredere

Confuzie

O noua etapa, o noua rascruce. Simt ca trebuie sa iau din nou o decizie care isi va lasa amprenta asupra viitorului meu. Nu inteleg de ce viata mea se desfasoara in intervale de timp, intrerupte brusc de catre un aspect al cate unei dimensiuni din mine. Privind obiectiv as putea spune ca nu este vorba decat despre un nou job si atat. Insa m-as minti in primul rand pe mine si simt ca nu mai sunt la varsta la care sa ma amagesc.
As vrea din tot sufletul sa aleg calea ce ma va duce la sfarsitul vietii in momentul in care nu ma voi intreaba ce ar fi fost daca as fi ales diferit; ar insemna sa traiesc o viata frumoasa, linistita si fara intrebari, dar cum sa pot face acest lucru cand inca continuu sa ma lupt cu angoase care imi spun ca totul este trecator si nu ma aflu decat intr-un glob de sticla unde totul este stralucit, dar care la prima agitare incepe sa ninga peste tot.
Nu demult am ales viata, libertatea, iubirea, sufletul meu si mi-a fost bine. Acum le simt si sunt fericita. Am avut incredere in mine ca voi reusi, am fost singura, insa acum suntem doi; resimt responsabilitati care ma deranjeaza ca nu ma apasa si care ingreuneaza orice decizie pe care ar trebuie sa o iau.