Mi-e sete in permanenta de cei capabili; de cei care au reusit sa isi urmeze idealurile si nu numai ca au stiut ce vor, dar au facut tot ce le sta in putina spre a-si urma visurile, orbecaind prin tunelul nesigurantei cu o simpla lanterna, fara vreo certitudine ca vor descoperi lumina la finalul misiunii.
Am o pofta nebuna de a ma imbiba cu ambitia, determinarea si spiritul de lupta al celorlalti; imi doresc sa fiu si eu asa, stiu ca pot dar uneori simt ca nu am stiut de unde sa incep. Stiu ca ei detin cheia menita da dezlege toate portile neajunsurilor, care se reflecta atat in ziua de maine cat si in juramintele ce ni le facem atunci cand iubim.
Atunci cand ii vad hotararea, ambitia si pofta de a reusi aprinzandu-se in ochii lui, verzi in lumina diminetii, stiu ca am suficienta hrana pentru a-mi satisface cel mai pervers apetit in materie de progres. Cand privirile ni se intalnesc si prefigureaza un plan in miniatura pentru viitor, simt ca ard tacit si indelung iar energia degajata imi va alimenta toate poftele ce nutresc in subconstientul meu.
Incerc sa il savurez portionat, insa spiritul gurmand din mine isi doreste sa infulece toata specialitatea; si atunci incepe lupta; ma folosesc de toata munitia, recurg la tactici neloiale, ma contrazic cu mine si incerc sa ma amagesc ca voi avea si maine si poimaine si peste 10 ani daca voi invata sa imi astampar apetitul de el. Simt ca as putea sa ii inghit toata energia fara sa ma gandesc o clipa. L-as savura fara garnitura, care doar i-ar ruina aroma si l-as elimina doar dupa ce as secatui tot ce reprezinta el.
Mi-e pofta de el in fiecare zi mai mult si este singurul fel pe care l-as degusta la orice ora din zi si din noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu