Totalul afișărilor de pagină

joi, 19 aprilie 2012

Nu e niciodata prea tarziu

Mi-au trebuit 28 de ani sa intelg un lucru pe care doar il banuiam insa cum intotdeauna "mie nu mi se poate intampla"a fost nevoie de putin mai mult timp sa mi se dezvaluie contrariul. Mama nu m-a invatat, in familie am vazut insa nu mi s-a explicat, eu am cautat mereu exceptii de la regula, insa el mi-a zis-o clar si raspicat. Si in naivitatea mea si in dorinta de a pastra lucrurile intacte si momentele trecutului glorioase, am negat vehement de fiecare data cand o situatie de viata sustinea aceasta teorie: cum in viata oamenii se triaza. Sunt de parare si voi fi pana cand voi inceta sa imi recunosc propriul nume, de parere ca esenta fiecarui individ ramane nealtaerata de-alungul vietii sale, omul se cizeleaza, se modeleaza, se ajusteaza, se reinventeaza cand este cazul, insa nu se va schimba radical niciodata si sub straturile groase cladite de el, despuindu-l ca pe o gaina de pene, vom rasufla usurati ca am regasit cunoscutul. Si viata mi-a demonstrat-o, la inceput cu cateva palme razlete, usor resimtite de obrazul meu, inghetat din cauza climei de munte, insa cand au devenit adevarati pumni, nu am mai stiut cum sa ii ignor si a trebuit sa capitulez, sa ridic steagul alb si sa accept infrangerea. Unii pleaca, altii vin, insa cantitatea nu este aceasi, dar am fost un caz fericit si calitatea a ramas nealtarata, imbunatatindu-se simtitor in unele momente. Am pierdut o prietenie ce dura de peste 10 ani insa am regasit persoane gata sa isi creeze un nou trecut alaturi de mine. Am pierdut amici de weekend, cunostinte si colegi de munca insa viata mea pare mai plina ca niciodata si mai animata decat in cele mai colorate imagini din trecut. Am reusit sa ma impac cu mine, intr-un final, datorita unei simple intrebari, atat de simpla incat am parut cea mai mare proasta de pe planeta fiindca nu m-am gandit eu la ea intai, insa m-a eliberat. M-am eliberat! Renasc acum in fiecare zi si ma recladesc. Sunt inconjurata de oameni noi, oameni buni, care vor sa imi fie alaturi pentru ca asa vor ,nu din pricina unei conjuncturi, fie ea legata de serviciu, de familie sau de scoala. Iar oamenii care conteaza sunt aici, nu acolo si nu vorbesc de distante fizice. Inca o lectie invatata! mai pe burta asa si cu multe lovituri de tocul usii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu