- Nu te mai iubesc…nu stiu ce se intampla cu mine, cu tine dar ma imi simt sufletul greu iar pe tine nu te mai simt. Stiu ca ne-am jurat ca nimic nu ne va desparti, ca nu vom repeta greseli din trecut, ca de data aceasta va fi altfel, ca povestea noastra va sfida orice urma de egoism si orgloiu si ne vom iubi mereu ca in seara acea… in care mi-ai spus ca ma adori. Si acum imi amintesc, te sorbeam cu tot corpul iar privirea mea nu mai accepta alta imagine in afara de tine imbracat in camasa noastra preferata si in blugii care s-au lasat, tocit, rupt, disparut in cele din urma. De ce ma privesti asa? Eu vorbesc serios; iti spun…inima mea nu mai primeste semnale de la creier in ceea ce te priveste. Ceva s-a fisurat…imi simt cordul asemenea unei papusi vechi din carpa din copilarie, pe care insistam cu inversunare sa o invat sa vorbeasca, sa manance si sa doarma…sa ma asculte doar; dar ea nici nu clipea. Nu ma mai privi asa….te rog…spune ceva
- Iubito…ah!iarta-ma…uite ce este. Te privesc asa pentru ca nu ma surprinde nimic din ce imi spui. Parca e doar o adaptare, recunosc putin mai nereusita fata de ce ma asteptam…in viziunea mea toate acestea se intamplau vara, pe o vreme torida cand caldura apasa atat de tare orice gand bun pentru a-l zdrobi in incercarea de a-l ineca in sange; singura asemanare este golul acesta din mine, care tot creste de noaptea ce s-a incheiat. Te-am visat…ne-am visat. Eram impreuna, peisajul era asemanator celui de la bunicii tai: case raspandite anapoda de-alungul unei vai, arhitecturi bizare, gospodarii in care ai avea impresia ca au fost parasite datorita unor suferinte ce nu au nicio legatura cu durerile pamantesti, dar in mod ironic pazite de cate un caine. Mort sau viu. Accidentat sau lenes. N-as putea spune cu precizie. In satul acela in care singura urma de civilizatie se reduce la o sosea marginita de un lan de grau, semanat probabil din greseala, intrucat nu am vazut pe nimeni acolo care sa inlocuiasca mamaliga cu paine, acolo a aparut un om pe mijlocul soselei; a aparut de nicaieri. M-am apropiat si am realizat ca erai tu…ce ciudat! Imi amintesc ca erai imbracata colorat, cu bluzita acea roz care imi place mie mult. Te uitai la mine, aveai privirea acea care prevesteste venirea iernii, m-am apropiat si mai tare…miroseai a dragoste. Te-am sarutat si ai disparut. Am inceput sa te strig, sa te caut cu privirea, pe sosea, in gradini, am incercat sa alerg prin lanul de grau crezand ca jucam un alt joc de-al nostru…dar m-am ales numai cu picioarele crestate de fiecare fir de cereala, rani care din pozitia in care eram parca formau un cuvant insangerat; eram fascinat, uitasem de tine, ma intriga dezlegarea misterului. Am privit in sus…pentru prima oara dupa mult timp…mi-am relaxat cristalinul si am vazut cerul albastru interupt de nori albi, cumulus cel mai probabil; am sperat sa imi oglindesc membrele ranite in disperarea deslusirii enigmei…am privit din nou drumul, lanul, gradinile…acum toate erau populate de oameni, am incercat sa focusez si am constatat ca erau toti colegii nostri de liceu prezenti, exact ca atunci cand te-am sarutat prima data la Balul acela dintr-a XI-a. Erau prezenti acolo si se indeletniceau cu muncile campului. Era chiar si El…iti amintesti de el,nu?! El a fost singurul care s-a apropiat de mine si mi-a intins un bilet. L-am despaturit, l-am citit, literele se jucau pe foaia alba topite parca din pricinia caldurii…era un singur cuvant, 4 litere ingrosate…era numele tau… mi-am privit din nou picioarele…nici urma de ulceratii. Am privit in sus…senin…iar pe in fata un singur copac pe marginea drumului.
- Deci ma intelegi…
- Daca inteleg?! Daca asta inseamna ca de acum ma voi trezi singur, ca nu voi mai stii cum ti-a fost ziua, ca nu mai poti, ca trebuie sa te regasesti…da inteleg. Ca L-ai redescoperit, ca te-a cucerit, ca nu am reusit decat sa adorm fantasmele trecutului ce au revenit in blugi, conversi si sacou, sa zicem ca as intelege. Dar nu inteleg cum de ai incetat sa ma iubesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu