despre timp

Am invatat ca timpul se masoara in ore, minute, zeci de minute, secunde , secole uneori si ani. Ce frumos si simplu,nu-I asa? Pana aici nimic complicat, nimic care sa afecteze structura noastra cognitiva si felul in care ne categorizam notiunile abstracte. Dar ce se intampla cu acel timp care nu poate fi masurat cu niciun dipozitiv tehnic de marimi macro sau micro? Cu tot avantul acesta de tehnlogie nano? Cu timpul pe care niciun iphone,ipad, i-ce vrei tu nu-l poate masura? Este timpul Acela pe care nici nu il poti desparti in silabe, nici nu il poti defini uneori iar alteori nici nu il poti imagina. Timpul la care ma refer cand spun “de ultima oara” ,“de data trecuta”, “de atunci” timpul acesta pe care nu il pot preciza fara celalalt. Timpul acesta care fara de celalalt nu are nicio valoare. E insuficient si fara rost sa il stiu doar eu, doar ea sau doar el. Fara un altul el nu are nicio valoare. Fara cineva care sa stie exact despre ce vorbesti atunci cand spui un simplu “atunci” sau cand spui “stii tu cand”. Cum putem masura acest timp? Acest timp care fara de celalalt dispare si moare odata cu el? Si atunci cu ramane cu mine? Cu tine? Cu el? Cu ea ? daca el/ea/dispar? Unde se duce acest timp? Cine il fura? Cine il detine? Il avem amandoi dar numai atunci cand ne vedem, altfel el nu exista. E interesant cum din ceva mort,latent, fara viata, intr-o singura clipa in care ne intalnim reinvie un timp care pana atunci parea ca nu exista. Si cat timp din acesta va mai trece pana la urmatorul timp viitor? Cat trebuie sa stea mort acest timp ca sa reinvie? Dar vorbesc singura despre ceva ce nu exista decat daca mai stie cineva… Si din pacate cineva nu stie.