El

Au fost zile in care am fost indragostita de acest oras, stiam ca avem o relatie deschisa, ca nu are secrete peste care sa nu putem trece, ca ma poate adaposti intotdeauna de raceala celorlalti, ca mereu voi gasi cate o straduta laturalnica in care voi primi in graba un sarut de la un el localnic. Stiam ca de fiecare data cand voi lipsi el ma va astepta mereu, va fi intotdeauna la fel si va fi doar al meu; si cat m-am inselat.Am crezut ca este suficienta dragostea pe care o am pentru el, ca este suficient sa stiu doar eu ca inauntrul meu el are un loc special si nimeni si nimic nu va atinge acel lacas pastrat intact inca din primele zile in care am putut constientiza admiratia si maretia pe care ti-o pot da anumite locuri si momente. Si m-am amagit din nou.
Am revenit intr-un oras pe care nu l-am uitat niciodata. Am crescut in el, am cunoscut sentimente si oameni diferiti, unii mi-au devenit prieteni, altii simple cunostinte, am invatat ca este minunat sa ingheti chiar si vara iar iarna este de cele mai multe ori exact ca in povestile din copilarie.
L-am parasit intr-un moment in care desi stiu ca avea multa nevoie de mine, am simtit ca trebuie sa schimb ceva, ca trebuie sa ma arunc in bratele unui nou oras, unui nou inceput, unor locuri care am sperat ca ma vor adopta si ma vor face sa ma simt ca acasa si voi incerca sa uit de micul meu oras in care oamenii isi zambeau cand se salutau si pareau ghidati sa se trezeasca dimineata de un sentiment mai presus decat cel al obligatiei. Am fugit intr-un loc necunoscut mie, cu multe parcuri, o mare de oameni, cu pulsul agitat de ratarea fiecarui metrou, de oameni prea ocupati si preocupati de probleme ce nu au devenit niciodata ale mele. M-am familiarizat si m-am obisnuit cu totul de parca ar fi fost un dar pe care nu am putut sa il refuz avand in vedere ca eu l-am dorit atat de mult, in trecut incat am uitat ca au trecut ani. Locuind departe de micul meu univers, am pastrat o imagine idilica, care capata proportii din ce in ce mai mari in timp ce incercam sa ingrop fiecare ramasita a marelui oras, ajungand sa dispretuiesc ce odata mi se parea un vis dintr-un viitor care a venit mult prea devreme.
Acum sunt aici, inapoi, sunt acasa...sunt din nou eu dar nimic nu mai este la fel. Nimic din ce speram sa regasesc s-a ruinat odata cu plecarea mea. Sunt doar eu intr-un loc care nu mai exista. In toata aventura ultimilor ani, m-am uitat, m-am pierdut pe drum dar stiam ca exista un loc pe lume despre care aveam certitudinea ca ma va recunoaste si se va bucura si va fremata de emotie cand voi reveni. Cat de tare ma inselasem. Acum sunt din nou aici, acolo, peste tot unde stiam ca m-am simtit fericita si in siguranta; dar nimic nu pare sa ma mai cunoasca si sa ma admire pentru ceea ce am devenit, fiind capabila acum sa fac comparatie, sa fac diferenta si sa aleg, avand experienta, sa il aleg acum pe el. Credeam ca va fi un moment unic, ca vom plange amandoi si ne vom rosti cuvinte moi, ne vom aminte de tot ceea ce ne-a legat si vom stii ca acum va fi pentru totdeauna si voi jura ca nu ii voi ma da drumul niciodata...ca doar aici ma simt acasa si doar aici pot sa fiu eu. Si el va zambi cu neincredere la inceput, eu il voi imbratisa si atunci cand il voi atinge el va simti inima mea...in ritmul lui si atunci va stii ca este pentru totdeauna.
Sunt singura, fara el; asta ma face sa vreau mai mult, simt ca trebuie sa lupt sa ma vada acum, sa ma iubeasca din nou, sa ne redescoperim...sper doar sa vrea si el. Stiu ca are nevoie de timp sa se obisnuiasca din nou cu mine aici, stiu ca a incercat sa ma inlocuiasca, stiu ca i-a fost mult mai greu decat mie, dar ca acum are indoieli...stiu ca este nevoie de timp pentru a putea cladi ceva si este nevoie de multa pasiune pentru a putea recladi o relatie.
Pana atunci ma bucur sa fiu intr-un oras in care uneori oamenii imi zambesc