Ziua / Noaptea

Sunt zile care trec pe langa mine, care nu lasa nimic in urma lor, nicio amintire, niciun miros, niciun chip interesant. La sfarsitul acestora mai mereu vin nopti pline, nopti in care simturile se trezesc, tanjind dupa o cana aburinda de trairi, impartasite de oameni care imi zambesc fara sa ma cunoasca.
Sunt zile in care uit sa privesc in sus, fiind atat de atenta la drum si sunt acele nopti in care pot sa zbor si vad numai ce se gaseste deasupra oraselor in care oamenii au uitat sa zambeasca.
Sunt zile in care uit de mine, de tot ce simt, de ceea ce imi doresc - mai presus de restaurantul de la care comandam astazi, cand tot ceea ce pot sa scriu sunt doar cifre, bugete, propuneri. Noptile acestor zile trebuie sa contrabalanseze intr-un fel sau altul sirul infinit de numere, si tot ceea ce imi vine in minte imi apare sub forma imaginilor. Vad frame-uri din trecut amestecate cu unele necunoscute, probabil din viitorul meu sau probabil ale altora, imagini care se scurg prin mine, se imbiba in sucul individual si se transforma in sentimente ce cresc gradat, odata cu apusul, pentru ca miezul noptii sa ma gaseasca uneori indragostita, fara sa stiu de cine sau de ce, fara sa imi pese daca este adevarat sau nu si singurul sentiment constientizat fiind cel de frica ca de acum inainte se mareste ziua.
Ziua ma gaseste de multe ori fara forta, simt ca nu am curajul pe care il resimt odata cu inserarea, ziua imi traiesc emotiile in liniste, le tin incuiate intr-un loc cat mai luminat incat sa fie orbite la orice incercare de a prevala, pentru ca seara sa iasa la lumina si sa ma acapareze. Ziua eu conduc acest corp imperfect, ziua eu iau deciziile pentru noi, ziua toti oamenii mi se adreseaza cu un nume pe care nu l-am simtit niciodata ca fiind al meu, ziua imi este foame de lucruri pamantesti, ziua resimt dureri ale corpului, ziua este momentul in care imi consolidez cariera, ziua este momentul in care desi vorbesc toata ziua simt ca nu ma cunoaste nimeni. Noptile imi reveleaza un alt nume. Noaptea incetez sa mai vorbesc dar simt ca atunci toata lumea m-ar putea cunoaste si lumea nu este acolo. Doar noaptea ma hranesc cu adevarat, doar noaptea rad cu tot sufletul, noaptea nu pot sa spun ce ma doare exact, noaptea imi cladesc spiritul, noaptea am tot curajul din lume si simt ca pot face minuni. Noaptea ma bucur de fiecare gand ce imi strabate sufletul, chiar daca durerea pe care o stoarce din mine este infint de gri. Noaptea simt ca stralucesc, simt ca pot depasi bariere culturale si as putea vorbi toate limbile Pamantului. Atunci este momentul in care as putea sa ma indragostesc atat de tare incat sa fluturasii sa isi faca pe veci casa in stomacul meu; desi noaptea ma prinde mereu singura.
Noaptea simt ca toata lumea ar trebui sa stie ca sunt in viata, ca raspund la un alt nume, ca ma indragostesc greu si nu renunt niciodata cu adevarat, ca locuiesc intr-un oras in care oamenii nu mai zambesc, ca trebuie sa ne pregatim sufletul pentru la vara, ca ador narcisele si ca imi place mirosul ploii in gradina bunicilor.

Si mai sunt acele zile in care ma trezesc zambind, si este minunat...dar apoi constientizez ca totul este pentru ca inainte a fost noapte