...dar nu de tot ce reprezenta o data "viata mea"; zile lipite cu indigo unele de celelalte, in care nu trebuia sa depun alt efort in afara de cel de a ma trezi de dimineata. Era suficient sa ma trezesc si viata mea incepea deja, uitand parca de ordinea fireasca - sa deschid ochii si sa zic cuiva "buna dimineata!". Timpul era de partea mea, dar totul era o repetitie care iesea de fiecare data prost;oricat de multe sanse mi s-au dat le-am ratat pe toate facand constanta greseala de a ma trezi in acelasi loc. Am trait in comoditatea pe care ti-o asigura o viata fara intrebari, o realitate ce nu cere mai mult decat cateva dialoguri si un bol cu cereale, neaparat cu ciocolata si iminenta mea prezenta fizica acolo. Fara sa stiu cine mai sunt, ce mai vreau, ce mi se cuvine, ce ar trebui sa fac ieri, fara sa am trairi gradate diferit, dara sa stiu ce fel de cereale imi plac si fara sa stiu ca am momente in care vreau sa fumez si sa ma imaginez intr-un tren care ma va duce intr-un loc nou, unde trebuie sa fie neaparat cald si marea aproape.
Mi-am impus sa simt, sa iubesc, sa fac ce trebuie ca lucrurile sa ramana asa cum sunt pentru ca imi era comod, imi era la indemana si nu cerea explicatii. Mi-am impus sa fiu altcineva, sa joc un rol pe care ma gandeam ca oricine l-ar dori in locul meu, mi-am propus sa fiu fericita in anumite zile ale saptamanii si am ajuns sa nu mai stiu cand este vineri.
Astazi mi-e dor de un el imaginar si sunt revoltata ca a plecat in graba, fara sa imi zica "buna dimineata!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu