Cei din jurul meu imi spun ca sunt indragostita. Mie mi se pare ciudat...nu stiu ce m-ar putea trada sau daca as avea ce sa tradez. Nu sunt convinsa ca este adevarat; mi se pare atat de departe de realitate incat simt ca lumea m-ar putea confunda. De cand ma stiu am fost o persoana cerebrala dar mereu cu dorinta de a-mi pierde capul intr-o zi; imi calculez fiecare miscare dar tanjesc dupa actiuni necontrolate, impusuri de moment care sa imi reaminteasca ca sunt vie si uneori penibila.
Imi imaginez o persoana indragostita: zambeste fara sa vrea, fara sa stie, ascunzand in zambetul ei sarutarile patimase din noapte, dorinte impartasite in paturi moi, imbratisari scaldate in primele raze de soare si un dor ce adoarme de fiecare data cand este sarutat pe ochi, pentru a se trezi si a mistui fiinta cand el este departe. O persoana care face din fiecare moment al zilei o celebrare pentru anticiparea serii ce va urma, a carui suflet canta melodii siropoase, a carui ochi povestesc dragoste, a carui trup intinereste la fiecare dorinta de a pasi, o persoana care emanana candoare si care te cucereste cu fiecare gest.
Eu zambesc doar cand ii recitesc mesajele, imaginandu-mi-l pe el cand le scria, cand ii aud vocea sau cand il privesc. Il privesc asa cum mi-as dori sa fiu privita eu; il privesc cu imaginatia care imi tradeaza dorinte ascunse, il privesc cu sufletul pe care as fi capabila sa renunt sa il mai imprumut, daruindu-l lui - daca as stii ca vom avea intotdeauna sarutul de dimineata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu