Timpul

Incerc sa imi explic ratiunile care au stat la baza alegerii temei mele pentru lucrarea de licenta – timpul ca si componenta a comunicarii nonverbale, ce m-a facut atunci sa incerc sa descifrez aceasta enigma; cum interpretam si pretuim timpul prin intermediul comunicarii nonverbale. Mereu am considerat ca lucrurile se succed cu o rapiditate invers proportionala cu trairile pe care le avem vis-à-vis de situatia respectiva si ca cel mai bun prilej de a te bucura de un eveniment este sa ajunge sa il traiesti, sa il simti prin toti porii inainte ca acesta sa se petreaca, pentru ca nu exista senzatie mai intensa decat expectativa, cu improbabilitatea si nesiguranta finalitatii sale. Mereu am considerat ca timpul poate fi de partea mea, atata cat pot sa ma bucur se scurgerea lui in trairi si nu in secunde, si din fiecare zi trecuta sa fac o celebrare a sufletului meu, imbogatit inca putin cu hrana spirituala.
A trecut aproape o luna; gandindu-ma in termeni practici si punctuali o luna este o unitate ce pare utilizata mai degraba sa masoare intervale de timp pentru valabilitatea produselor alimentare, si pare sa aiba sens numai de la 24 in sus; si totusi in termeni imateriali consider ca a fost cea mai frumoasa luna februarie pe care am trait-o pana acum, desi am inceput anul pierzand. In acest interval am descoperit lucruri si oameni deosebiti, i-am privit si i-am analizand incercand sa inteleg ratiunea fiecaruia de a-si ascunde trairile si de a purta o masca din dorinta de a nu-si etala sufletul. Intr-o luna am ramas fara cuvinte de doua ori, am zambit in fiecare zi si am recitit la nesfarsit cuvinte moi.