Franturi din ianuarie

Am inceput sa scriu gandindu-ma ca asteranandu-mi pe hartie gandurile imi va fi mai usor sa ma accept, sa ma privesc prin prisma rece a obiectivitatii si sa inteleg mai bine ce as putea face pentru a nu mai repeta greselile din trecut.
Nu pot afirma ca am o poveste, ci mai degraba franturi de poveste apartinand parca altor relatii –unele sanatoase, altele mai degraba menite sa ulcereze pana la hemoragie. Mereu m-am intrebat ce o sa devin cand voi creste mare;chiar si acum cand dupa normele societatii sunt catalogata a fi o persoana matura, ma framanta intrebarea pe care am auzit-o cu totii de mii de ori copii fiind. Simt ca sunt momente in care am capacitatea sa vad jumatatea plina a paharului, in care sunt constienta de devenirea mea atat profesioanla cat si cea privita din unghiul feminitatii; si sunt acele clipe in care simt ca nimic din ce am nu imi apartine cu adevarat, ca sunt doar luate in rate iar dobanda creste pe masura ce sentimentul de apartenenta devine mai pregnant. Uitandu-ma in urma, cand nu stiu dupa ce norme imi conduceam existenta, imi amintesc ca vroiam sa devin doctorita –mi se pare o alta realitate, intrucat urasc tot ce tine de ace, sange, sunt usor ipohondra si ma inspaimanta gandul ca as putea ajunge intr-o zi in spital…asadar inca un vis care a murit chiar inainte de a ajunge macar in stadiul de plan. Astazi nu mai pot afirma cu atata usurinta ca vreau sa devin “X”; intrucat in viata am invatat ca lucrurile pe care ti le doresti trebuie spuse cat mai diplomatic, cat mai nedeslusit cu multe intelesuri si o mie de interpretari, cu ascunzisuri si dedesubturi pentru ca societatea in care ne aflam a devenit , putin spus superficiala, si lupta pentru idealuri se da in afara arenei, fara sa repecte nici macar regulile bunului simt. Astazi am invatat sa spun ca vreau sa devin o persoana apreciata de cei din jur (fara sa stiu clar de catre cine si in ce fel), o femeie independenta (dar mai mereu singura), cu o cariera in plina ascensiune (domeniul fiind aleatoriu), fara compromisuri (de parca ar fi posibil asa ceva; pana si in vise facem compromisul de a reveni la realitate). Astazi am invatat sa ma ascund atat de bine, incat sunt zile in care nici eu nu mai stiu cine sunt in ziua respective, care din cele “n” eu sunt astazi , ca sa stiu sa nu imi aplic machiajul gresit.