Inspir si te expir

Suflete ratacite – tristete nemarginita, inconstienta neasumata. Zile traite intr-un sir fara inteles si strabatute doar de dorinta de a renaste si de a recladi din amintiri sentimente care au facut zilele sa se succeada cu un sens. As putea simti atata aversiune si razvratire impotriva acestui suflet care apartine unei tipologii pe care nu am invatat-o la scoala; nu m-a invatat nimeni ca exista oameni care ma vor rani cu atat mai mult cu cat nu vor face nimic si vor lasa totul sub lupa interpretarii; oameni incestuosi cu propriul suflet, fara scrupule, pentru care neadevarul reprezinta adevarata lor natura si este cu atat mai trist cu cat traiesc sub mirajul unei vieti strabatute de sentimente si lucruri vii, apartinand unui timp ce nu mai are rabdare sa se joace. Si pielea mea a mangaiat trupul lui, si i-am simtit organul inimii batand aritmic, dar nicidecum din cauze ce imi vizau emotiile. Si am avut clipe in care am simtit ca suntem angrenati intr-un joc al cunoasterii din care ne vom contopi si vom iesi doar unul. As putea sa dispretuiesc urma pasilor lui, care au calcat de atatea ori peste privirea mea si mi-au intunecat zambetul. Si am impartasit dimineti in care am sperat ca lumina va straluci lasand-l sa vada bogatia din ochii mei. Si am trait toata aceasta poveste singura. Am iubit, am avut divergente, ne-a impacat, ne-am imbratisat tarziu in noapte, am fost la mare, in zapada – singura. L-am cunoscut si uitat fara ca el sa fi fost acolo.
Si astazi ma gandesc ca suntem fiinte puternice; daca putem reveni dintr-o poveste in care am fost singurul protagonist si am puterea sa impart laptele si cerealele cu un el necunocut, orice este posibil. Nu mai conteaza nimic din lucrurile care imi defineau pana odinioara existenta si imi dictau cursul zilelor; nu mai conteaza ca acel el nu s-a schimbat in toti acesti ani, ca penduleaza si acum intre un timp al unei iubiri inocente, sugrumata de dorinta de libertate, si un timp al unei obisnuinte care nu cere explicatii. Si am crezut ca il iubesc mai mult decat orice.
Traiesc din nou prin toti porii; ma induiosez cand vad un ghiocel, constientizez nevoi ale spiritului ce nu mai au nicio legatura cu trecutul, ma resimt in absenta celui care imi spune “buna dimineata “ la masa de pranz si imi doresc sa nu mai vreau sa plec, sa fug. Si m-a mintit de fiecare data cand inspira.
Imi doresc, mai mult decat orice, sa vrea sa ma faca sa vreau.