Ma ranesc

Indiferenta…ma gandesc la urmatorul cuvant care imi vine in minte; as putea sa o leg de nepasare, insensibilitate, frigiditate, minte bolnavicioasa, monstrii …si lista poate continua; dar in acelasi timp ma gandesc ca este cea mai buna metoda a mea de a incerca si a incepe sa simt. Ma ranesc cu indiferenta numai pentru a simti, imi petrec noptile eu cu mine in incercarea de a-l aduce mai aproape de mine, insa ce este cel mai ciudat si mereu uit sa iau in calcul acest aspect este ca ma indepartez. Sunt indiferenta, simt pe moment, imi ranesc inceputul unei povesti care nu a inceput cu adevarat, ma fac sa sufar, sa imi doresc mai mult, sa ard de dor, sa simt ca traiesc…dupa care gata…liniste…sentimente nehranite intr-un anumit interval de timp, prestabilit de o minte diabolica, lucruri lasate nespuse, dorinte neimpartasite, nevoi nesastisfacute…toate duc catre o liniste in care nu mai conteaza ca El nu a mai venit, nu m-a mai cautat, nu m-a cunoscut cu adevarat, nu a inceput sa ma iubeasca. Nimic nu pare mai presus decat izbanda mea de a experiementa trairi cunoscute si anihilate inainte sa devina fapte. Fapte care ar putea sa-mi vindece sufletul de toate greselile din trecut si sa ma faca sa cred in noi.
Sunt indiferenta in marea majoritatea a faptelor ce tin de sfera sensibilitatii, avand probabil in subconstient construit un sistem de autoaparare care imi protejeaza sufletul, si in acelasi timp imi limiteaza simturile. Imi este bine; pot spune ca sunt acolo unde as vrea sa fiu, ceea ce dupa principiile mele se aseamana foarte tare cu o oarecare definitie a fericirii, desi daca sunt intrebata, eu recunosc ca urmez ideea conform careia fericirea consta mai mult in drumul pana la aingerea acelui moment si nu in epuizarea lui.
Probabil ma va bantui mult timp de acum inainte aceasta problema a mintii mai degraba decat a simturilor, imi va testa limitele, eu voi incerca sa le depasesc, sa sparg barierele create de relatiile trecute, voi incerca sa incep sa traiesc cu tot ce este in mine, savurand fiecare picatura din trup si fiecare farama din spirit. Toate acestea tinand numai de mine, fara sa implice si o alta jumatate, traind cu speranta ca ma lasa sa ne descoperim.