Final

El. Nu vreau sa te pierd…
Ea. Trebuie, va fi nevoie, nu ma mai regasesc. Trebuie sa imi vad de drum. Stiu ca iti este greu sa intelegi.
El. Spune-mi macar ca te vei intoarce. Eu voi fi aici
Ea. Nu pot, nu stiu, nu mai simt…nu mai pot face aceleasi lucruri la nesfarsit. Nu pot sa te mai privesc in ochi, sa iti spun ca te iubesc, ca totul va fi bine. Nu ma mai pot minti pe mine; pe tine, pe tot ce a insemnat odata “noi”. E nefiresc.
El…nu stiu cum am ajuns aici. Stii doar ca eu inca te iubesc. La fel…ba nu, mai mult si trebuie sa luptam…trebuie sa luptam. Stiu ca ma iubesti, hai ca facem cum vrei tu…promit sa te las in pace, sa stau cuminte, sa nu te deranjez..doar nu pleca, te rog…te implor..te iubesc
Ea. Tu chiar nu intelegi?! Stiu ca este greu, si mie imi este de 2 ori mai greu, chiar daca nu pare si tu nu poti sa ma crezi sau sa vezi situatia in ansamblu. Este dificil sa recunosc ca nu ma mai recunosc, ca tot ceea ce credeam ca imi place, imi placea doar pentru ca iti placea tie…si eram indragostita, si credeam ca e pentru totdeauna, si te vroiam, m-am luptat ca tu sa simti la fel, am reusit si cand sa ma bucur de tot mi-am dat seama ca tu ai ramas undeva in urma…tu nu ai facut decat sa fii si atat; te-ai multumit cu putinul pe cand eu am facut totul. Tu mi-ai cerut doar numarul de telefon. Eu ne-am indragostit, eu m-am luptat sa ne fie bine, eu am planuit toate vacantele, eu am plans si am ras de fiecare data, eu am pus suflet in tot. Tie ti-a ramas doar sa alimentezi aceasta stare…ei bine nu ai facut-o; ai luat mult prea in serios cuvinte ca “totdeauna”, “iubire”, “vesnicie” , “jumatate” si nu te-ai gandit niciodata ca acestea vin odata cu momentele…au fost momente in care chiar am crezut ca vom ramane mereu impreuna, ca nimic si nimeni nu ne va desparti, ca tu esti the one…moment dragul meu, moment care a trecut. Te-ai gandit mult prea mult si a fost prea tarziu. Nu te invinuiesc numai pe tine, am fost mereu 2, desi am luptat in parte si nu impreuna, am iubit in parte si nu impreuna, am dormit in parte si nu impreuna, am visat separat si am impartit acelasi pat. Insa acum nu mai continua cu nimic din toate acestea.
El. Inteleg…ai dreptate..imi dau seama de greseli…ai dreptate..ce pot face? Si eu vreau tot ce vrei tu…te rog nu pleca
Ea. Ma faci sa ma simt atat de vinovata…doar pentru ca am reusit sa ma ridic deasupra acestei ceti si sa vad mai clar lucrurile, aceasta pretinsa iubire mancata de rutina si traita in compromis zi de zi doar din teama de a nu mai intalni calitati ce te-au facut unic intr-un fel…insa restul nu reuseste sa umple lipsurile. Vreau sa plang de fericire, vreau sa adorm in bratele cuiva, vreau sa ma vada asa cum sunt eu si nu o copie ce se muleaza pe dorintele tale, vreau sa nu stim ce va fi maine si vreau sa vedem un film intr-o saptamana…vreau sa am posibilitatea sa ma descopar si sa ma cunosc, vreau sa plang fara sa fiu intrebata de ce, vreau sa simt…sa uit de mine, de tine, de tot…si sa ma transpun intr-o existenta care sa ma defineasca.
El. Putem sa rezolvam aceste lucruri care nu iti plac, putem sa facem totul impreuna, doar sa vrei si tu
Ea. Eu nu mai sunt acolo unde esti tu. De ceva timp am inceput sa ma dez-indragostesc de tine, din ce in ce mai tare…si tie nu ti-a pasat…ti-am zis, in atat de multe lucruri marunte, in saruturi, in atingeri, in cuvinte, in tipete, in lacrimi si in zambete. Iti ziceam si atunci cand te rugam sa adormi cu mine, sa ma tii in brate, si atunci cand ziceam “hai la…” si tu “nu” inainte sa termin fraza, iti ziceam si atunci cand te imploram sa ma vezi, sa vorbim, sa ma cunosti, sa ma simti, sa simti si sa devii asa cum am crezut eu ca esti, iti ziceam si atunci cand nu te mai doream si tu nu ai vazut, iti comunicam si atunci cand plangeam la finalul unui film care nu era deloc trist, iti spuneam in tot ce faceam…lucruri marunte…ele conteaza cel mai mult…si cand ma gandesc ca mi-ai promis acum 3 ani ca imi vei gati pui chinezesc…si uite-ne aici…eu astazi plec si nici acum nu am mancat surpriza…si inca sustii ca exagerez…ca putem recladi. Nu, eu nu mai pot, nu mai pot sa ma mint, sa ma prefac ca e natural si normal ce se intampla, ca e doar o etapa..anii trec, nimeni nu a demonstrat ca relatiile devin mai bune cu anii…te privesc…ochii tai..sunt frumosi..acum tristi, i-am iubit foarte tare dar ei au refuzat mereu sa ma vada…sa ma distinga. As fi vrut si sa devina cuprinsi de ambitii, de putere, de dorinta… si uite ca am ajuns sa ii ocolesc. As vrea sa pot spune mai mult, sa fac mai mult dar a trecut acel moment; am incetat sa mai exist in noi din momentul in care ai renuntat la orice ambitie si nu ai luat niciodata cu mine micul dejun in bucatarie…stii doar cat imi placea.
El. Dar putem face ceva, putem lua de acum inainte micul dejun acolo …haide spune-mi ca vrei
Ea. E mult prea tarziu pentru noi. Acum imi doresc multe din lucrurile pe care ti le-am spus si tie ca mi le doream, acum imi doresc mai mult- vreau sa fac dragoste sub cerul liber, imi doresc sa spun tot ce simt in momentul in care simt – fara sa ma gandesc la consecinte, imi doresc sa plec fara destinatie, inca imi doresc sa vad Portugalia, inca mai astept vara, inca mai plang atunci cand aud “Zmeul”…insa nu cu tine.
El. Adica tu asta vrei? vrei sa fii cu altcineva?
Ea…

Trist…